Dragi cititori ai revistei Info Satelit, din cauza situaţiei de urgenţă din ţară suntem nevoiţi să întârziem apariţia primului număr din acest an al revistei noastre până la revenirea la normalitate.

Revista ar fi trebuit să apară la 28 aprilie 2020. Este astăzi evident că starea de urgenţă nu se va ridica pânã la sfârşitul lunii aprilie (nu vă faceţi alte iluzii!). Nu putem să le cerem abonaţilor să meargă la Poştă în condiţiile restricţiilor de circulaţie.

Nimeni nu ştie astăzi cât va dura situaţia şi cât de grav vom fi afectaţi. Ştim doar că toţi suntem deja şi vom fi afectaţi economic.

Unii dintre prietenii revistei sunt doctori şi sunt implicaţi direct în ceea ce se întâmplă în zilele acestea. Le mulţumim şi le ţinem pumnii.

Revista va apărea imediat (în 7-8 zile necesare tipăririi şi distribuirii) ce se ridică restricţiile şi viaţa revine la normal.

Sperăm să ne vedem sănătoşi cu toţii!

#stamincasa

UPDATE: România a intrat în stare de urgență de luni, 16 martie. In 6 aprilie, președintele Klaus Iohannis a anunțat că va emite  decretul privind prelungirea stării de urgență cu încă o lună, „pentru a ține evoluția pandemiei sub control”. Aceasta înseamnă că, dacă toate merg bine, “ne vedem” în a doua jumătate a lunii mai…

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s